Descoperă rowmania - prima dată la alexandria

Descoperă Rowmania – ediția 2020

2020

În 2020, Ivan Patzaichin și Asociația pe care o conduce ajung prima dată cu canotcile la Alexandria și pentru a doua oară la WaterFest Ceahlău. În 2020 Descoperă Rowmania are doar două ediții, realizate cu multă grijă pentru toți participanții într-o perioadă incertă, determinată de pandemie. 

 
Proiectul urmărește promovare a patrimoniului local și a unor modele de dezvoltare durabilă. 
 
Evenimentele fac parte din proiectul „Comunitatea apelor – Apele Unite ale României”, inițiat de Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 și desfășurat în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă. Proiectul Comunitatea apelor și-a propus să transforme sistemul hidrografic din România dintr-o resursă pur economică într-o valoare națională, parte a patrimoniului României. În vremurile pe care le traversăm, dominate de schimbări climatice majore, o astfel de abordare, gândită pe termen mediu și lung, pune România într-o poziție privilegiată, ținând cont de zestrea naturală pe care o are.