Inovație pentru mâine în managementul apelor pentru refugiile pescărești din Delta Dunării

Inovație în managementul apelor pentru refugiile pescărești din Delta Dunării

2019

Pornind de la dorința de a găsi soluții sustenabile care să ușureze viața pescarilor din Delta, Centrul de Ecoturism Rowmania din Delta Dunării dispune din 16 aprilie 2019 de un sistem de purificare a apei care oferă acces la apă potabilă procurată direct din Dunăre, fără a fi nevoie de energie electrică. Este un program pilot de testare a unui sistem modern, adaptat la specificul Deltei Dunării, în special ca soluție pentru refugiile pescărești. Sistemul funcționează mecanic, fără consum de energie, având astfel o amprentă redusă asupra mediului.

 

Soluția este proiectată pentru o utilizare simplă și o durată lungă de viață, oferind cel puțin 10-15 ani fără întreținere complicată sau manipulare. Este un model ce poate fi replicat cu ușurință în refugiile pescărești, la punctele de gastronomie locală și în alte construcții izolate din Deltă.

 

Sistemul a fost dezvoltat de InovAya, societate româno-franceză, la solicitarea Asociației Ivan Patzaichin – Mila 23, care caută în permanență idei pragmatice și eficiente de a îmbunătăți viața comunităților Deltei Dunării și a le oferi soluții de a trăi ca în secolul al XXI-lea, însă în armonie cu mediul. Acest mecanism va permite nu doar o viață decentă pentru locuitori, ci oferă și soluții ce pot fi aplicate în activități economice, de exemplu pentru ecoturism. Finanțat de Comisia Europeană prin intermediul Social Challenges Innovation Platform.