Pe 19 noiembrie, la standul Vellant de la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, are loc lansarea volumului „Ascultîndu-l pe Ivan”, carte semnată de Vintilă Mihăilescu.
Concepută ca documentar antropologic, cartea îl are autor de text pe antropologul român Vintilă Mihăilescu. Acesta l-a urmat pe Ivan Patzaichin timp de câteva luni în activitățile sale de zi cu zi și, cu bine-cunoscutu-i condei, pune în cuvinte povestea personalității lui Ivan.
„Ascultîndu-l pe Ivan” nu își propune doar să amintească tinerelor generații performanțele unui mare sportiv, ci mai ales să prezinte tuturor această voință suverană de a duce la bun sfîrșit tot ceea ce a început cu stângul.
Portretul campionului Ivan Patzaichin este realizat, așadar, nu ca retrospectivă a unei cariere augurale, ci ca privire a unei vieți dinspre prezentul activ, dedicat unui beneficiu social de perspectivă: transformarea Deltei Dunării în regina ecoturismului european, cum îi place lui însuși să își numească, simplu, motivul pentru care se dedică anii aceștia antreprenoriatului social.