Lansarea propunerii Codul nautic sl bunului simț în Delta Dunării

Lansarea propunerii Codul nautic sl bunului simț în Delta Dunării

2012

Alături de alţi câţiva iubitori ai Deltei Dunării din societatea civilă şi din business, Ivan încearcă să readucă tradițiile simţ pe canalele Rezervației Biosferei Delta Dunării, primul pas în acest sens fiind conceperea şi impunerea unui cod nautic al bunului simţ.

 

Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, alături de Asociaţia de Ecoturism din România şi de câţiva parteneri de la Romanian Boat Show, propun câteva măsuri de reglementare a traficului nautic, „nişte reguli simple, de bun simţ”, pe care să le introducă într-un cod ce ar urma apoi să fie pus în aplicare de autorităţile responsabile din zonă. Iniţiatorii proiectului propun „un echilibru” între trafic, viteză şi grijă pentru natură şi turism.

Delta are nevoie de «autostrăzi» pe apă, dar şi de «pietonale» şi piste pentru «bicicleta apelor», care este barca cu vâsle, susţin iniţiatorii proiectului, de aceea ei propun stabilirea de zone clar delimitate pentru traficul de fiecare tip.

 

Inițiatorii acestui proiect propun ca cei din bărcile puternice să-i protejeze pe cei din ambarcaţiunile mici, să meargă cu atenţie în zonele în care siajul ar putea dăuna vegetaţiei şi chiar faunei de pe maluri, să aibă limite clare de viteză în zonele protejate, să nu sperie păsările şi să nu distrugă cu elicea sau cu valurile zonele de cuibărit cunoscute, dar şi deja tradiţionalele restricţii privind aruncatul de gunoaie din bărci sau recomandările de folosire a motoarelor cu tehnologii prietenoase cu mediul.