Material realizat de Cristian Anghelache și publicat, pe 18 august 2017, în agerpres.ro:

Kaiacul îşi are originile în Groenlanda, unde era folosit de eschimoşi la vânătoare, pescuit şi transport, iar canoea a fost utilizată în întreaga lume, potrivit site-ului Comitetului Olimpic şi Sportiv Român – www.cosr.ro.

Primele competiţii de sprint la kaiac-canoe au fost organizate la Londra, în 1866, dar întrecerile au fost incluse oficial în programul olimpic în 1936, la JO de la Berlin. La următoarea ediţie a Olimpiadei, în 1948, la Londra, a fost introdusă şi prima probă feminină, la kaiac simplu pe 500 m (K1- 500 m).

Volumul ”Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România” (vol. I, Bucureşti, 2002) menţionează că oamenii din zonele lacurilor mari ale Africii, ale Siberiei şi ale nordului Europei au folosit pielea de animale pe care au întins-o pe osatura unui schelet de balenă şi apoi din lemn, construind astfel “kaiacul”, “uimacul” şi “pelota”, cu o destinaţie utilitară. Diverse izvoare şi documente atestă organizarea de întreceri în China antică, unde s-au perpetuat din generaţie în generaţie. Totodată, apele sacre ale Nilului cunosc încă din mileniul al VI-lea î.Hr. întrecerile de bărci. La muzeul de artă egipteană din Berlin există modelul unei ambarcaţiuni din acele vremuri. Grecii şi romanii au introdus, la rândul lor, întrecerile nautice.

Materialul poate fi citit în întregime pe agrespres.ro.