Material realizat de Irina Aldea și publicat, pe 26 noiembrie 2019, în eurosport.ro:

Preşedintele Klaus Iohannis l-a decorat, marţi, la Palatul Cotroceni, pe Ivan Patzaichin cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler.

“În semn de înaltă apreciere şi recunoaştere pentru excepţionala carieră sportivă, pentru rezultatele remarcabile obţinute în calitate de reprezentant al României, precum şi pentru implicarea în popularizarea sportului în rândul tinerei generaţii de sportivi, Preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Ivan Patzaichin”, a anunţat Preşedinţia.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis pe contul personal un mesaj pentru cvadruplul campion olimpic la canoe: “Îl onorăm astăzi pe Ivan Patzaichin, un simbol național, o legendă vie, care a oferit românilor mari momente de mândrie și bucurie. Cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, i-am conferit cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Național ‘Steaua României’ în grad de Cavaler, în semn de recunoaștere și prețuire pentru performanțele sportive de excepție și pentru contribuția semnificativă adusă sportului românesc în țară și peste hotare. La mulți ani, Ivan Patzaichin!”.

Materialul întreg poate fi citit în eurosport.ro.