Material realizat de Daniela Palade Teodorescu și publicat, pe 1 mai 2019, în revistacariere.ro:

Așa consideră Ivan Patzaichin, cel care a făcut din sport un mod de viață. În a doua parte a interviului acordat Revistei CARIERE, aflăm de la acesta că regulile sportului sunt aplicabile în educație, în business, în negociere, în parteneriat și în multe alte domenii. „Cred că cei care activează în același domeniu, mai ales atât de intens ca noi, ajung să aibă o înțelegere comună a lumii, să aibă preocupări comune. După viața competițională, experiența acumulată de noi poate fi benefică și altora. În epoca globalizării și a comunicării instantanee, dialogul și împărtășirea cunoștințelor sunt cele care pot crea valoare; așa se nasc idei noi sau proiecte de dezvoltare cum sunt cele pe care le gestionăm noi în Delta Dunării“, amintește fondatorul mișcării ROWmania.

Citește și:
Ivan Patzaichin: Există solidaritate și cu adversarii (I)
Ivan Patzaichin: Cinci sportivi care mă inspiră (III)

Acum fac sport doar copiii bogați și asta e trist

„Sportul este un ambasador. A fost și în anii mei de activitate, când România avea un cuvânt de spus în multe sporturi, și este și astăzi. Am avut niște școli recunoscute de box, de handbal, nu mai vorbesc de gimnastică și sporturi nautice. Ceaușescu a avut ambiția să fim prezenți la Olimpiada de la Los Angeles, în 1984, boicotată de celelalte țări comuniste. Doar că între timp s-au pierdut aceste școli. N-a existat preocupare constantă, serioasă pentru a ține în viață sporturile de masă, cele de unde se selectează ulterior campionii. Existau daciadele, competițiile între licee, care erau foarte eficiente din acest punct de vedere. S-au desființat, pentru că au fost considerate «comuniste», dar nici nu au fost înlocuite cu altceva. Eu n-aș fi avut nicio șansă să fiu selecționat azi pentru performanță. Acum fac sport doar copiii bogați. Sunt foarte mândru de Simona Halep și de tenisul românesc de azi, la fel și de handbalul feminin, dar noi putem mult mai mult. Se pierde un potențial enorm, pe care nici măcar nu îl conștientizăm. Din păcate, condițiile de antrenament de la noi continuă să fie sub nivelul țărilor cu care concurăm. De exemplu, în România nici măcar acum nu există canale olimpice pentru sporturile pe apă. Este unul la Pitești, pe care îl foloseam și noi, dar nu îndeplinește toate condițiile; e potrivit pentru caiac, dar nu pentru canotaj. Mi-aș dori să avem unul la Tulcea, iar acolo chiar s-ar justifica, pentru că din Deltă ar trebui selectați viitorii campioni la canotaj și la canoe. Cel puțin așa se întâmpla pe vremuri. Poate că ar fi mai eficient ca anumite sporturi să fie concentrate într-o zonă geografică favorabilă, să ajungem să avem și noi domeniile noastre de excelență – pe vremuri se numeau «școli». Așa cum aveam școala de gimnastică de la Onești și apoi la Deva.

Materialul poate fi citit în întregime în revistacariere.ro.