Material realizat de Ionela Stănilă și publicat, pe 11 iulie 2019, în agerpres.ro:
Unul dintre cei mai titraţi sportivi români, fost canoist, cvadruplu laureat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 şi 1984 şi triplu laureat cu argint este un personaj de poveste. Ivan Patzaichin, omul Deltei, se consideră o persoană absolut normală, nepretenţioasă, dar cu mici secrete pe care a ales să ni le dezvăluie.
Recunoaşte amuzat că în copilărie ura peştele pentru că de trei ori pe zi, dimineaţă, la prânz şi seara, acestea erau bucatele pe care le gătea mama sa în satul pescăresc din Deltă, unde s-a născut. „Doar duminica tăia câte o găină şi se schimba meniul. Atunci eram foarte fericit. În rest, toate zilele erau la fel, peşte la fiecare masă. Uram peştele în copilărie, mâncam de 3 ori pe zi”, povesteşte campionul Ivan Patzaichin. Deşi în cariera sa a străbătut lumea în lung şi în lat, preparatele sofisticate nu l-au cucerit. A rămas fidel unei alimentaţii simple şi sănătoase, gastronomiei din Delta Dunării, leagănul copilăriei sale.
Materialul poate fi citit în întregime pe agerpres.ro.